Cultura
Privirea inversată: moda Lolita și libertatea de a privi
Cum redirecționează moda Lolita atenția de la expunerea sexuală către construcție, gust, expresie personală și libertatea de a privi în propriii termeni.
În aproape fiecare conversație despre modă se ascunde o presupunere:
că hainele există pentru a fi privite.
Ne îmbrăcăm, iar altcineva ne vede.
Alegem o siluetă, o culoare, o pereche de pantofi, iar aceste alegeri devin semnale transmise lumii.
Teoreticienii modei descriu de multă vreme îmbrăcămintea ca pe un fel de limbaj. Roland Barthes a abordat moda ca pe un sistem de semne, în timp ce Alison Lurie a explorat celebra idee a vestimentației ca formă de comunicare. Hainele par să vorbească chiar și atunci când persoana care le poartă nu spune nimic.
Însă moda Lolita complică această relație.
Fiindcă multe dintre persoanele care poartă Lolita nu se întreabă în primul rând:
Cum arăt în ochii tăi?
Ele își pun o întrebare mult mai intimă:
În ce fel de lume pot păși atunci când mă îmbrac astfel?
O ROCHIE NU ESTE NICIODATĂ DOAR O ROCHIE
Privită din exterior, moda Lolita este ușor de înțeles greșit.
Dantela, panglicile, jupoanele, bonetele și siluetele atent echilibrate sunt imediat vizibile. Pentru cineva nefamiliarizat cu această cultură, hainele pot părea profund teatrale — aproape ca și cum persoana care le poartă ar căuta neapărat atenție.
Și totuși, vizibilitatea și atenția nu sunt același lucru.
O persoană poate purta ceva extraordinar fără să se îmbrace pentru un public.
Această distincție se află în centrul ideii lui Wataru Arita despre moda Lolita ca „revoluție a privirii”.
Moda obișnuită este adesea imaginată ca un dialog între persoana care poartă hainele și societate.
Eu mă îmbrac.
Tu privești.
Tu interpretezi.
Lolita introduce o altă posibilitate.
Eu mă îmbrac.
Eu privesc.
Iar prin felul în care mă îmbrac, schimb poziția din care privesc lumea.
DINCOLO DE A FI PRIVITĂ
Moda feminină a ocupat de-a lungul istoriei o poziție dublă, incomodă.
Vestimentația poate fi un instrument puternic de exprimare personală. În același timp, trupurile și hainele femeilor au fost interpretate în repetate rânduri prin prisma așteptărilor celorlalți — ce este atrăgător, respectabil, dezirabil, feminin sau potrivit.
Cea care le poartă își alege hainele.
Dar nu poate alege în totalitate modul în care acestea vor fi interpretate.
Astfel apare o contradicție:
a te îmbrăca înseamnă a acționa,
dar îmbrăcarea expune totodată corpul interpretării.
Lolita amplifică această contradicție.
O fustă amplă susținută de un jupon, șosete și pantofi asortați cu grijă, dantelă la decolteu, un accesoriu pentru cap ales cu precizie — niciunul dintre aceste elemente nu se pierde discret în mulțime.
Cea care le poartă știe că poate fi privită.
Poate fi înțeleasă greșit.
Poate fi fotografiată fără permisiune.
Poate auzi străini făcând presupuneri despre motivele pentru care se îmbracă astfel.
Și totuși, își pune rochia.
Această decizie este importantă.
Fiindcă scopul nu este neapărat acela de a deveni mai vizibilă.
Uneori, este exact contrariul.
„VREAU SĂ FIU CA O PRINȚESĂ.”
La prima vedere, o asemenea afirmație poate părea făcută de ochii lumii.
O prințesă există pentru a fi admirată, nu-i așa?
Dar ascultă cu mai multă atenție.
Pentru multe persoane care poartă Lolita, fantezia nu este:
Vreau ca ceilalți să creadă că arăt ca o prințesă.
Ci:
Vreau să trăiesc sentimentul de a fi una.
Această diferență schimbă totul.
Fantezia este orientată spre interior.
Poate fi legată de imagini din copilărie, cărți ilustrate, păpuși, filme vechi, trandafiri, castele, interioare victoriene, decorațiuni rococo sau pur și simplu de o lume imaginară care pare mai blândă și mai frumoasă decât viața de zi cu zi.
Rochia devine un prag.
EVADAREA DIN REALITATE
Unele persoane descriu moda Lolita ca pe o formă de evadare.
Dar „evadarea” nu înseamnă neapărat respingerea realității.
Poate însemna să ieși temporar din regulile care o organizează în mod obișnuit.
Ce ar trebui să poarte o femeie adultă?
Ce este prea copilăresc?
Ce este prea feminin?
Ce este prea elaborat?
Ce avantajează?
Ce atrage genul „potrivit” de atenție?
Ce vor crede bărbații?
Ce vor crede colegii?
Ce vor crede străinii?
Un Coord Lolita poate suspenda aceste întrebări.
Pentru câteva ore, ierarhia se schimbă.
Asortarea bluzei potrivite cu un JSK contează.
Forma juponului contează.
Contează dacă o dantelă ivoire se potrivește mai bine decât una de un alb intens.
Contează dacă panglica reia o culoare ascunsă în imprimeu.
Regulile nu au dispărut.
Dar sunt alte reguli.
Și, esențial, sunt reguli înțelese de cea care poartă ținuta și de comunitatea ei.
Poate că tocmai de aceea disciplina extraordinară a modei Lolita poate părea, în mod paradoxal, eliberatoare.
Libertatea nu înseamnă întotdeauna absența regulilor.
Uneori, libertatea înseamnă să alegi ce reguli au voie să conteze.
RECUNOAȘTERE, NU ATENȚIE
În cultura Lolita există o altă contradicție importantă.
Multe dintre cele care adoptă acest stil spun că nu își doresc în mod special să fie remarcate de străini.
Și totuși, Lolitele se observă adesea imediat una pe alta.
O siluetă familiară întrezărită pe peronul unei gări.
Un imprimeu ușor de recunoscut.
O bordură de dantelă asociată unei anumite epoci.
O variantă cromatică pe care cineva o caută de mult.
Forma unei bonete.
Felul în care cineva a echilibrat un Coord neașteptat de dificil.
Aceste detalii devin un vocabular privat.
Pentru mulțimea din jur, poate că nu este decât „o fată într-o rochie elaborată”.
Pentru o altă Lolita, pot exista sute de alegeri care pot fi descifrate.
Astfel, felul de a privi se schimbă.
Ține mai puțin de judecată și mai mult de recunoaștere.
Nu ne îmbrăcăm întotdeauna pentru a fi văzute.
Uneori ne îmbrăcăm pentru a ne putea recunoaște una pe alta.
Există o tandrețe neașteptată în acest mod de a privi.
Nu este acea examinare competitivă asociată atât de des cu moda.
Poate fi mai apropiată de plăcerea estetică.
Fusta aceea ar arăta minunat în varianta cromatică lavandă.
Alegerea dantelei ei este perfectă.
Nu m-am gândit niciodată să asortez acel imprimeu cu pantofi maro.
Cea care privește nu se întreabă neapărat:
Este ea mai frumoasă decât mine?
Poate că se gândește pur și simplu:
Înțeleg ce face.
Pentru o clipă, două străine împărtășesc același limbaj vizual.
Veșmântul devine un semnal:
Și tu cunoști lumea aceasta.
COMUNITATEA PRIVIRII
Moda convențională își imaginează adesea recunoașterea prin expunere.
Ne construim o identitate și o proiectăm spre exterior.
Iată cine sunt.
Lolita poate funcționa altfel.
Momentele sale cele mai puternice se nasc uneori din privirea reciprocă, nu din etalarea de sine.
Cea care poartă ținuta devine deopotrivă cea care privește și cea privită.
Observatoare și participantă.
Public și interpretă.
Două persoane pot să nu-și vorbească niciodată.
Și totuși, prin vocabularul atent al siluetei, culorii, imprimeului, dantelei și accesoriilor, ceva a fost deja transmis.
O discretă recunoaștere.
O alianță tăcută.
O amintire a faptului că și altcineva a ales această lume stranie și frumoasă.
O REBELIUNE BLÂNDĂ
Există ceva rebel în a purta o modă cu reguli stricte.
Descoperă povestea
Îmbracă-te după propriile reguli
Thousand WoodThousand Wood - Paris Souvenir - French Classical JSK with Rose Appliques and a Train£35Vezi produsul
Galette BunnyGalette Bunny - Black Doll - JSK or OP Dress with Adjustable Elastic WaistDe la £71Vezi produsul
FanQFanQ - Beige Rose - Handmade Rose Jewelry with Lace and Pearl DetailsDe la £2.99Vezi produsul
Star BoxStar Box - Nightingale and Rose - Dried-Rose Lace Floral Hair Accessory£34Vezi produsul
Pare contradictoriu.
Stilul Lolita are reguli.
Proporțiile fustei contează.
Siluetele contează.
Asortarea contează.
Anumite combinații sunt percepute diferit față de altele.
Pasionații își dezvoltă un extraordinar simț vizual pentru țesături, dantelă, construcție, imprimeuri, accesorii și epoci.
Însă aceste reguli sunt, în mare parte, create și negociate chiar în interiorul culturii.
Scopul lor nu este doar acela de a transforma persoana care le poartă în iubita, soția, angajata sau femeia atrăgătoare ideală a altcuiva.
Ele creează un alt teritoriu estetic.
Un teritoriu în care feminitatea nu aparține automat dorinței heterosexuale.
În care „drăguț” nu trebuie să fie o invitație.
În care frumusețea decorativă poate exista pentru plăcerea persoanei care o poartă — și a celor care îi înțeleg limbajul.
Tocmai acest lucru face rebeliunea Lolita atât de neobișnuit de blândă.
Ea nu distruge neapărat feminitatea.
Ci o duce în altă parte.
Feminitatea nu dispare.
Pur și simplu, nu mai cere permisiunea.
SĂ PRIVEȘTI, ÎN LOC SĂ FII PRIVITĂ
Poate că ideea cea mai radicală din argumentul lui Arita este, așadar, și cea mai simplă.
Moda Lolita nu urmărește, în esență, să atragă privirile.
Este vorba despre recuperarea actului de a privi.
Cea care o poartă observă lucrurile frumoase.
Observă detaliile.
Observă alte persoane care împărtășesc universul ei vizual.
Observă culori pe care viața de zi cu zi ne învață să le ignorăm.
Observă o clădire veche, un salon de ceai, o panglică, un motiv brodat, vitrina unui mic magazin neobișnuit.
Rochia schimbă peisajul pentru că schimbă privitoarea.
Iar când o altă Lolita apare în acel peisaj, poate deveni mai mult decât o necunoscută.
Devine dovada că această lume imaginată nu este în întregime imaginară.
Și altcineva o poate vedea.
Pentru cei din afară, Lolita poate părea la prima vedere o formă de modă extrem de vizibilă.
Poate tocmai de aceea logica sa interioară este atât de ușor de trecut cu vederea.
Panglicile se văd.
Dantela se vede.
Fusta se vede.
Dar cea mai importantă transformare nu poate fi văzută din exterior.
Ea se petrece în spatele ochilor celei care o poartă.
În clipa în care se îmbracă, întrebarea se schimbă.
Nu:
Cine se uită la mine?
Ci:
Ce pot vedea acum?
Și poate că aceasta este revoluția tăcută ascunsă sub fiecare Coord alcătuit cu grijă.
Nu o revendicare de a deveni centrul lumii altcuiva.
Ci permisiunea de a păși într-o lume a ta.
NOTE DE LECTURĂ
Acest articol este inspirat conceptual de lucrarea lui Wataru Arita din 2013, Towards Lolita Fashion as a “Gaze Revolution”, precum și de discuțiile mai ample despre modă ca sistem de semne din The Fashion System de Roland Barthes și The Language of Clothes de Alison Lurie.
Adaptat într-o interpretare editorială pentru LolitaFetch.